ERETICII MEDIEVALI APUSENI

  Istoria ii consemneaza pe eretici ca exponentii unor autentice miscari pentru libertate, care in plin ev mediu teocratic, cumplit de intolerant, au cutezat, cu pretul unor jertfe demne de martiri, sa puna sub semnul intrebarii idei, principii, institutii si randuieli, socotite de contemporani ca sacrosante, imuabile, eterne.

      Poate ca acesta semnificatie confera ereticilor valoare de simbol, nimbul eternitatii.

      Ereziile au fost expresia unor puternice conflicte, crize sociale, deopotriva religioase, politice, ideologice, care au zguduit evul mediu. Forma lor religioasa rezulta dintr-o anumita situatie istorica: biserica papala constituia in acea perioada chintesenta si consfintirea puterii feudale. Ea detinea cele mai mari bogatii si domina intreaga viata economica, sociala si spirituala din evul mediu. Inaltii demnitari ai bisericii catolice, episcopii si arhiepiscopii, abatii, staretii, erau ei insisi principi ai imperiului ori nobili feudali, stapanind suprafete intinse de pamant.Nu se multumeau doar cu obisnuitele prestatii feudale, ci confectionau icoane, organizau locuri de pelerinaj,  aduceau sau chiar confectionau moaste, vindeau scrisori de iertare (indulgente). Pe langa acestea, duceau o viata de lux si de desfrau. Toate faptele lor ilustrau o vizibila discordanta intre ceea ce predicau si ceea ce faceau.

     Cultura insasi a capatat un caracter esentialmente teologic. Politica si jurisprudenta  au devenit simple ramuri ale teologiei. Dogmele bisericii aveau echivalenta axiomelor politice, iar pasajele din Biblie, putere de lege in fata instantelor judecatoresti.

    Papalitatea incerca sa obtina rolul preponderent in viata politica laica si sa mentina acest rol prin toate mijloacele. Papa Inocentiu al III-lea spunea ca inaltii pontifi au fost asezati de Dumnezeu peste popoare si regate pentru a dezradacina, distruge, crea si sadi.

    Impotriva unei asemenea forte, ca papalitatea, principalul asupritor, exploatator si despot in acelasi timp, se ridica glasuri la inceput izolate, apoi din ce in ce mai numeroase, devenind reale miscari. esi omogene prin adversitatea fata de abuzurile, coruptia, ipocrizia papalitatii, ereziile se distingeau prin obiectivele lor, potrivit grupelor, claselor sociale pe care le reprezentau. In perioada de inflorire a feudalismului, erezia taraneasca si plebeiana nu se distingea de cea a burghezilor.

E cazul rascoalei albigenzilor, secta religioasa larg raspandita in sec. XII- XIII in orasele din sudul Frantei si nordul Italiei. Focarul ei principal a fost orasul Albi, din sudul Frantei. Papa Inocentiu al III-lea a organizat impotriva lor o cruciada, care a durat vreme de aproape 20 de ani. In urma unor salbatice represiuni, miscarea lor a fost inabusita.

Cu timpul, mai cu seama incepand cu sec. XV, se contureaza diferentierile intre curentele eretice, uneori chiar in sanul aceleiasi miscari. E cazul miscarii husite (prima jum. a sec. XV), indreptata impotriva nobilimii germane, a Imperiului German si a Bisericii Catolice. In cazul acestei miscari s-au manifestat doua curente: calixtinii si taboritii. Calixtinii, care se sprijineau pe orasenime si pe o parte din nobilimea ceha isi limitau revendicarile la crearea unei biserici nationale cehe si la secularizarea pamanturilor bisericii. Taboritii, aripa democratica si radicala a miscarii husite, preconizau lichidarea intregului sistem feudal.

O miscare, initial eretica, care a capatat amploarea unui veritabil razboi civil a fost razboiul taranesc german, in fruntea caruia s-a situat figura unui stralucit ganditor si umanist Thomas Munzer (1489-1525). Desi teolog, s-a ridicat impotriva principiilor de baza ale catolicismului si ale crestinismului in genere. El nega Biblia -ca revelatie unica si infailibila- sustinand ca adevarata revelatie, revelatia vie, este ratiunea. Credinta nu este, dupa Munzer, decat trezirea ratiunii in om, de aceea si paganii pot avea credinta. Munzer a demitizat figura lui Hristos, prezentandu-l ca pe un om ca toti oamenii, un profet si un invatator. Aceste idei, profund eretice pe planul filosofiei religioase, frizau ateismul. Pe plan politic, ideile lui contineau multe elemente comunist-utopice.

 

Ereticii s-au inscris in istorie prin spiritul lor protestatar impotriva nedreptatii, intolerantei religioase, abuzurilor, dogmelor impietrite, ingradirilor spiritului. Nu intamplator in analele celor acuzati de erezie se inscriu marete figuri pe care azi omenirea ii recunoaste ca martiri ai adevarului si progresului stiintific: Campanella, Giordano Bruno, Galileo Galilei, Vanini etc.

Bibliografie: A. Zola, Ereticii medievali, in Almanahul civilizatiei, 1970, p. 84-87.